Correggio – Pictura

Pictorul, cu numele adevărat Antonio Allegri, s-a născut la Correggio, de la care și-a luat numele de artist, o mică localitate situată pe râul Enzo, între Parma și Reggio Emilia. Tatăl lui, Pellegrino Allegri, era negustor de textile, iar mama, Bernardina Piazzoli Ormani, se trăgea dintr-o bogată familie burgheză.

Picturile sale, realizate cu o tehnică iluzionistă, constituie o punte între operele lui Andrea Mantegna din Mantova și arta Barocului. Creația lui servește ca inspirație multor artiști, de la reprezentanții manierismului până la stilul rococo din secolul al XVIII-lea.

La 6 iulie 1520, obține comanda de a executa decorarea bisericii San Giovanni Evangelista. Correggio începe să picteze frescele la 16 august din acest an și termină lucrul în ianuarie 1524, pictând pe rând cupola, absida, suprafața arcului tavanului, frizele naosului și ale presbiteriului. Fresca de pe interiorul cupolei reprezintă “Viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul în Patmos”. În centrul compoziției se vede figura lui Iisus reprezentat într-o perspectivă scurtată (raccourci). Scena, privată de elemente arhitecturale, este alcătuită de șirul de apostoli, prezentați în plan circular. Prin modul magistral de tratare a luminii, artistul obține un efect spațial ideal.

Correggio pictează între anii 1531 și 1532 o serie de tablouri cu tematică mitologică, sub titlul comun de “Iubirile lui Jupiter”. Acestea sunt: “Răpirea lui Ganimede”, “Jupiter și Io”, “Danae” și “Leda”.

În 1530, la numai doi ani de la moartea unchiului său Lorenzo – de care fusese foarte apropiat – moare soția sa , Girolama. Zdrobit de această lovitură a destinului, Correggio lasă neterminate câteva tablouri începute și se întoarce în orașul natal. Se bucură de o bună sănătate, nu se plânge de nimic, când, în urma unei “boili subite”, moare la 5 martie 1534. Este înmormântat în biserica San Francesco unde, deasupra altarului, se află tabloul “Madonna și Sfântul Francisc”, pictat cu exact douăzeci de ani mai înainte.

O inițiativă de susținere a artei.
Apasă Like, eu îți voi da un autor, caută o operă de-a sa, public-o și copiază acest mesaj.
Să umplem Facebookul cu artă!